Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj anunţă inaugurarea a două noi minibiblioteci în cadrul programului de voluntariat „Implică-te şi dăruieşte. Fii voluntar!”.
Evenimentele vor avea loc miercuri, 25 februarie 2015, începând cu ora 10.00, la Fundaţia pentru Îngrijirea Vârstnicului Cluj, str. Tazlău, nr. 11, şi joi, 26 februarie 2015, de la ora 10.00 la Clubul Pensionarilor Horea, str. Horea, nr. 108.
Prin programul de voluntariat „Implică-te şi dăruieşte. Fii voluntar!” Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” îşi propune facilitarea accesului la lectură şi la alte servicii de bibliotecă pentru membrii cu nevoi speciale ai comunităţii clujene – persoanele instituţionalizate în centre de îngrijire a vârstnicilor, centre de plasament, spitale, persoane care nu se pot deplasa, din diverse motive, la bibliotecă.
Programul face parte din proiectul naţional „Raftul cu iniţiativă – Dezvoltarea de programe de voluntariat în biblioteci”, desfăşurat în perioada mai 2014 – iunie 2015 de Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi este finanţat prin Granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG în România.
Related Posts
- 71
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România, Filiala Cluj, organizează sub egida Săptămânii Naţionale a Bibliotecilor, ediţia a XI-a (20-24 aprilie 2015) o serie de activităţi culturale. Programul se derulează atât la Biblioteca Judeţeană “Octavian Goga” Cluj cât şi în…
- 68
Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj vă invită sâmbătă, 27 septembrie 2014, între orele 18.00 şi 24.00, la o nouă ediţie a NOCTURNEI BIBLIOTECILOR. Programul “Nocturnei Bibliotecilor” cuprinde următoarele activităţi: -Secţia pentru copii propune celor mici de la ora 18.00 spectacolul „Hocus Pocus”, susţinut de actori ai Teatrului de Păpuşi „Puck”…